Centrul Internațional „La Strada Moldova”, împreună cu Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării și Inspectoratul General al Poliției (Poliția Republicii Moldova), a lansat la data de 𝟔 𝐟𝐞𝐛𝐫𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟔, campania națională „𝐇𝐚𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐮𝐭𝐢𝐥𝐢𝐳𝐚̆𝐦 𝐈𝐀 𝐢̂𝐧 𝐬𝐢𝐠𝐮𝐫𝐚𝐧𝐭̦𝐚̆!”, dedicată Zilei Siguranței pe Internet (𝐒𝐈𝐃 𝟐𝟎𝟐𝟔).
Lansarea campaniei va marca începutul unei serii de acțiuni desfășurate pe întreg teritoriul țării, în perioada februarie–martie 2026, menite să crească nivelul de informare și conștientizare cu privire la riscurile emergente din mediul online, în special cele asociate utilizării inteligenței artificiale, și să promoveze dialogul deschis între părinți și copii despre siguranța pe Internet.
În acest sens, invităm pe toți cei interesați – instituții, ONG-uri, decidenți, cadre didactice, reprezentanți ai sectorului privat, specialiști din domeniu, creatori de conținut și alți actori relevanți – să se alăture campaniei și să-și alinieze inițiativele, mesajele și activitățile acestui efort comun, contribuind activ la amplificarea mesajelor privind siguranța digitală în comunitățile din țară.
Pentru a sprijini această implicare, este propus la dispoziție un 𝐊𝐈𝐓 𝐃𝐄 𝐕𝐈𝐙𝐈𝐁𝐈𝐋𝐈𝐓𝐀𝐓𝐄 𝐚𝐥 𝐜𝐚𝐦𝐩𝐚𝐧𝐢𝐞𝐢, cu materiale ce pot fi utilizate în activități de informare, educare și sensibilizare, atât online, cât și offline.
𝐊𝐢𝐭-𝐮𝐥 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐟𝐢 𝐝𝐞𝐬𝐜𝐚̆𝐫𝐜𝐚𝐭 𝐝𝐞 𝐚𝐢𝐜𝐢 𝐚𝐛𝐬𝐨𝐥𝐮𝐭 𝐠𝐫𝐚𝐭𝐮𝐢𝐭!
𝑰̂𝒎𝒑𝒓𝒆𝒖𝒏𝒂̆, 𝒇𝒂𝒄𝒆𝒎 𝒊𝒏𝒕𝒆𝒓𝒏𝒆𝒕𝒖𝒍 𝒖𝒏 𝒍𝒐𝒄 𝒎𝒂𝒊 𝒔𝒊𝒈𝒖𝒓 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒇𝒊𝒆𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒄𝒐𝒑𝒊𝒍 𝒔̦𝒊 𝒂𝒅𝒐𝒍𝒆𝒔𝒄𝒆𝒏𝒕 𝒅𝒊𝒏 𝑴𝒐𝒍𝒅𝒐𝒗𝒂!
„Educația digitală înseamnă mai mult decât reguli – înseamnă formarea unor comportamente sigure și responsabile. Echipează-te cu resursele necesare, ccesând www.siguronline.md și integrează siguranța online în activitățile educaționale”.
𝐶𝑎𝑚𝑝𝑎𝑛𝑖𝑎 „𝐇𝐚𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐮𝐭𝐢𝐥𝐢𝐳𝐚̆𝐦 𝐈𝐀 𝐢̂𝐧 𝐬𝐢𝐠𝐮𝐫𝐚𝐧𝐭̦𝐚̆!” 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑜𝑟𝑔𝑎𝑛𝑖𝑧𝑎𝑡𝑎̆ 𝑑𝑒 𝐶𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢𝑙 𝐼𝑛𝑡𝑒𝑟𝑛𝑎𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙 „𝐿𝑎 𝑆𝑡𝑟𝑎𝑑𝑎”, 𝑖̂𝑛 𝑐𝑜𝑜𝑟𝑑𝑜𝑛𝑎𝑟𝑒 𝑐𝑢 𝑀𝑖𝑛𝑖𝑠𝑡𝑒𝑟𝑢𝑙 𝑀𝑢𝑛𝑐𝑖𝑖 𝑠̦𝑖 𝑃𝑟𝑜𝑡𝑒𝑐𝑡̦𝑖𝑒𝑖 𝑆𝑜𝑐𝑖𝑎𝑙𝑒, 𝑀𝑖𝑛𝑖𝑠𝑡𝑒𝑟𝑢𝑙 𝐸𝑑𝑢𝑐𝑎𝑡̦𝑖𝑒𝑖 𝑠̦𝑖 𝐶𝑒𝑟𝑐𝑒𝑡𝑎̆𝑟𝑖𝑖, 𝑀𝑖𝑛𝑖𝑠𝑡𝑒𝑟𝑢𝑙 𝐷𝑒𝑧𝑣𝑜𝑙𝑡𝑎̆𝑟𝑖𝑖 𝐸𝑐𝑜𝑛𝑜𝑚𝑖𝑐𝑒 𝑠̦𝑖 𝐷𝑖𝑔𝑖𝑡𝑎𝑙𝑖𝑧𝑎̆𝑟𝑖𝑖 𝑠̦𝑖 𝐼𝑛𝑠𝑝𝑒𝑐𝑡𝑜𝑟𝑎𝑡𝑢𝑙 𝐺𝑒𝑛𝑒𝑟𝑎𝑙 𝑎𝑙 𝑃𝑜𝑙𝑖𝑡̦𝑖𝑒𝑖, 𝑐𝑢 𝑠𝑢𝑠𝑡̦𝑖𝑛𝑒𝑟𝑒𝑎 𝐹𝑜𝑛𝑑𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑃𝑎𝑟𝑡𝑒𝑛𝑒𝑟𝑖𝑎𝑡 𝐺𝑙𝑜𝑏𝑎𝑙 𝑑𝑒 𝑆𝑡𝑜𝑝𝑎𝑟𝑒 𝑎 𝑉𝑖𝑜𝑙𝑒𝑛𝑡̦𝑒𝑖 𝐼̂𝑚𝑝𝑜𝑡𝑟𝑖𝑣𝑎 𝐶𝑜𝑝𝑖𝑖𝑙𝑜𝑟 – Safe Online.