Anunțuri și evenimente

„Fii SMART – alege Sănătatea!”

Într-o atmosferă prietenoasă, cu activități educative, culturale și sportive, a fost lansată Campania Națională cu sloganul: „Fii SMART – alege Sănătatea!”.

Circa 500 de participanți, printre care reprezentanți ai Autorităților Publice Locale, Direcției Educație și Inspectoratului de Poliție Dondușeni, manageri ai instituțiilor educaționale, profesori, medici, educatori, bibliotecari, asistenți medicali, elevi, tineri, reprezentanți ai societății civile, s-au unit pentru a promova un stil de viață sănătos și generații fără vicii.

Evenimentul a debutat cu un energic flash mob, prezentat de elevii Liceului „Mihai Eminescu” din satul Sudarca și de tinerii de la CEHTA din Țaul, care au demonstrat prin dans și mișcare că, sănătatea înseamnă viață, energie și viitor.

Domnul Vitalie Maxim, specialist principal în domeniul sportului și tineretului, Consiliul raional Dondușeni, a menționat importanța unor astfel de activități, care promovează sănătatea și transmit un mesaj ferm împotriva viciilor.

Doamna Aurelia Zaplitnîi, Specialistă principală, Secția Relații cu Beneficiarii a DT Nord CNAM, a menționat importanța proiectelor, susținute de Compania Națională de Asigurări în Medicină pentru prevenția viciilor în societate și acceptarea conștientă a unui stil de viață sănătos.

Printr-un mesaj educativ și inspirațional Doamna Gulnara Grigorev, Șefa Direcției Educație Dondușeni, a subliniat că, tinerii sunt vocea și viitorul societății, iar educația pentru un mod sănătos de viață trebuie cultivată din fragedă copilărie.

Doamna Ludmila Iurcișin, directoarea Centrul de Excelență CEHTA din Țaul, a evidențiat rolul important al proiectelor, dedicate tinerilor, menționând că, doar prin implicare și educație putem construi comunități sănătoase și generații fără vicii.

Despre consecințele dramatice ale consumului de alcool în societate, în familie și în trafic a relatat domnul Stanislav Pinzari, Șef, Serviciul Patrulare, Secția securitate publică a Inspectoratului de Poliție Dondușeni, îndemnând participanții să aleagă responsabil sănătatea și siguranța.

Doamna Emilia Vrabie a împărtășit secretul muncii, energiei și longevității.

Evenimentul s-a desfășurat într-un mediu prietenos și dinamic, cu activități sportive, momente artistice, mini TVC tematic, dansuri, cântece și o galerie de desene realizate de elevi, care au transmis emoții și mesaje puternice pentru sănătate și responsabilitate.

Participanții au spus un ferm „NU viciilor! NU alcoolului!”, promovând alternative sănătoase pentru dezvoltarea tinerilor în comunități sportive, educaționale și culturale.

Activitatea a fost realizată în cadrul proiectului „Comunități responsabile – Generații fără vicii”, finanțat de Compania Națională de Asigurări în Medicină și implementat de AO APA în parteneriat cu Agenția Națională pentru Sănătate Publică și Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.

Echipa de implementare a proiectului aduce sincere mulțumiri:

🔹 Dlui Valentin Cebotari, Președintele raionului Dondușeni;
🔹 Dnei Gulnara Grigorev, Șefa Direcției Educație Dondușeni;
🔹 Dnei Emilia Samson, Șefa secției Politici Educaționale și Management, Direcția Educație Donduseni;
🔹 Dlui Ghenadie Florea, Șef al Inspectoratului de Poliție Dondușeni;
🔹 Dnei Lilia Botnaru – Șefa Secției Securitate Publică IP Dondușeni;
🔹 Dnei Ludmila Iurcișin, Directoarea Colegiului CEHTA din Țaul;
🔹 Dnei Tatiana Leonteac, Șefa Centrului Medicilor de Familie Țaul;
🔹 Dlui Vitalie Procop, Centrul Medicilor de Familie Țaul;
🔹 Dnei Emilia Vrabie, pentru istoria motivațională, dedicată longevității și muncii;
🔹 Managerilor instituțiilor educaționale, profesorilor, bibliotecarilor, medicilor, elevilor, tinerilor și reprezentanților societății civile.

Împreună contribuim la promovarea sănătății. Spunem NU viciilor, NU alcoolului !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *