Data de 23 decembrie 2025 a marcat un eveniment de referință pentru comunitatea educațională din Republica Moldova. Sub patronajul Ministerului Educației și Cercetării, s-a desfășurat „Gala Olimpicilor 2025” – o manifestare de prestigiu consacrată recunoașterii excelenței în educație și celebrării elevilor și cadrelor didactice care s-au distins prin performanțe remarcabile obținute la olimpiadele și concursurile regionale și internaționale din anul școlar curent.
Meritele elevilor și dedicarea profesională a cadrelor didactice au fost apreciate la cel mai înalt nivel de Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, precum și de Ambasadoarea Regatului Unit în Republica Moldova, Fern Horine, care au adresat mesaje de apreciere și încurajare laureaților.
La eveniment, Direcția Educație Dondușeni a fost reprezentată de trei cadre didactice: Repcinscaia Elena, profesoară de limba și literatura română (al.), LT „Alexandr Pușkin” Dondușeni, Cucuetu Ina, profesoară de limba și literatura română (naț.), LT „Alexei Mateevici” Dondușeni și Racu Snejana, profesoară de istoria românilor și universală, Gimnaziul-grădiniță „Constantin Negruzzi” Tîrnova, ale căror activitate a contribuit semnificativ la promovarea excelenței educaționale și la afirmarea imaginii raionului Dondușeni prin performanță academică.



