Festivalurile de creație artistică cu participarea profesorilor au o importanță deosebită în cadrul sistemului educațional și cultural, oferind oportunități valoroase de exprimare, recunoaștere și dezvoltare profesională.
Profesorii nu sunt doar transmițători de cunoștințe, ci și creatori de frumos. Festivalurile de creație artistică pun în lumină talentul lor în diverse domenii – literatură, muzică, dans și oferă recunoaștere pentru munca lor creativă.
Un profesor care creează artă devine un exemplu viu pentru elevii săi. Le arată că pasiunea, talentul și implicarea pot duce la realizări remarcabile și îi inspiră să-și urmeze propriile înclinații artistice.
La data de 4 aprilie, Centrul Sindical Ramural Teritorial Dondușeni din Domeniul Educație și Științei în colaborare cu Direcția Educație Dondușeni au organizat și desfășurat Festivalul creației artistice „Sub semnul Luceafărului”, în cadrul L.T.„A.Mateevici”. Această activitate a adunat cadre didactice din diferite instituții de învățământ, creând punți de legătură și schimburi de idei, promovând cultura și arta în educație.
Profesorii-artiști contribuie la formarea unei generații mai sensibile, mai creative și mai deschise către frumos.
















