Activitatea metodică, Anunțuri și evenimente

Reuniunile metodice din raionul Dondușeni – dialog profesional pentru un curriculum relevant

La 19 august 2026, comunitatea educațională din raionul Dondușeni a participat la tradiționalele reuniuni metodice, dedicate consultării asupra proiectelor curriculare și identificării direcțiilor de dezvoltare a curriculumului școlar pentru anul de studii 2026–2027.

Profesorii au analizat documentele propuse, au formulat observații și sugestii concrete și au identificat soluții metodologice orientate spre dezvoltarea competențelor elevilor și creșterea calității educației.

Un aport important l-au avut dna Daniela Tîrsînă, consultant principal în cadrul MEC, experții curriculari naționali și specialiștii Direcției Educație Dondușeni responsabili de ariile curriculare. Conlucrarea dintre aceștia a favorizat un dialog deschis și constructiv, orientat spre identificarea unor soluții practice și formularea de propuneri relevante pentru optimizarea proiectelor curriculare.

Reuniunile metodice din 19 august au dat startul, într-o manieră dinamică și profesionistă, pregătirilor pentru anul de studii 2026–2027, consolidând parteneriatul și responsabilitatea comună pentru un învățământ de calitate și pentru viitorul tinerei generații.

Mulțumim tuturor cadrelor didactice pentru implicare, profesionalism și deschidere spre dialog!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *